
IMROSKA – feminitate purtată conștient
În urmă cu un an, Roxana Ostroveanu – designer cu peste 15 ani de experiență în modă și psihoterapeut – lansa IMROSKA, un brand cu o energie aparte, născut din pasiunea pentru vestimentație și dintr-o înțelegere profundă a femeii de azi: complexă, vulnerabilă, conștientă, autentică.
IMROSKA a sărbătorit acum primul său an de existență, marcând momentul prin lansarea colecției AWAKEN – o colecție-manifest despre trezire, prezență și echilibrul dintre ceea ce purtăm și ceea ce suntem.
Întreaga colecție este construită în jurul ideii de trezire spirituală, de asumare de sine și de alegere conștientă – inclusiv în felul în care ne îmbrăcăm. Materialele au fost alese cu ani în urmă, dar au fost activate creativ abia acum, în acord cu maturitatea brandului și a designerului. Într-un mod profund personal, dar în clară rezonanță cu spiritul vremii, AWAKEN oferă nu doar haine, ci simboluri, ritualuri și emoții.
Pentru că povestea acestei colecții – și a IMROSKA – merită spusă pe îndelete, am vrut să aflăm chiar de la Roxana Ostroveanu ce înseamnă pentru ea această aniversare.
Ce poveste se află în spatele colecției AWAKEN? Cum s-a născut ideea?
Acum doi ani am participat la un curs la Stockholm cu dr. Bruce Lipton, părintele epigeneticii. El susține legătura dintre știință și spirit – una dintre pasiunile mele cu mult înainte să devină la modă, cum este acum. Pe atunci era mai degrabă un subiect tabu, privit ca fiind de nișă, excentric, conspiraționist sau nerealist. La plecare, Bruce mi-a scris un bilet în care îmi ura ca această știință să mă ajute să trăiesc „o viață de Rai pe Pământ” – exact ceea ce am crezut dintotdeauna: că Raiul și Iadul sunt aici, pe Pământ. Prin experiențele noastre și prin felul în care percepem evenimentele prin care trecem – tragice sau fericite –, prin alegerile și gândurile noastre, contribuim la crearea amândurora, dincolo de ceea ce este „scris” sau predestinat.
De ce „AWAKEN”? Ce îți dorești să trezești – în femeia care poartă colecția și în privitor?
Să ne trezim! Să devenim conștienți, în fiecare clipă, de ceea ce gândim, de ceea ce facem, de ceea ce simțim, de ceea ce spunem. Și, de ce nu, de ceea ce purtăm. Ce încercăm să comunicăm prin hainele noastre? Până la urmă, felul în care ne prezentăm este prima noastră carte de vizită și transmitem enorm de multe informații înainte să rostim un singur cuvânt. Arătăm ce simțim, cum ne-a fost ziua, ce ascundem, cum vrem să părem, cum nu vrem să părem, ce am vrea să se creadă că avem, ce iubim, ce este important pentru noi. În fiecare zi suntem ca o pânză albă pe care pictăm o poveste nouă.
Când ai simțit prima dată că această colecție prinde viață?
Ideea a fost dintotdeauna în mintea mea. Găsesc inspirație în absolut orice, fără excepție. În 2017, de exemplu, am creat o colecție inspirată de o pădure de mangrove. Eram fascinată de rădăcini și de felul în care se împleteau – exact ca noi, toți interconectați, fie că ne place sau nu. Asta e realitatea. AWAKEN e ca o concluzie personală. Acum, că mă gândesc mai profund la întrebarea ta, îmi dau seama că m-ai ajutat să am o revelație. Am ales aceste materiale acum mai bine de 5–7 ani. Dar mi se păreau mult prea scumpe – de genul celor folosite de Chanel, McQueen sau Oscar de la Renta. Inaccesibile financiar și poate și creativ, pentru că simțeam că nu sunt încă „acolo”. Așa că nu le-am comandat niciodată. Până acum.
Ce simboluri sau detalii se ascund în colecție și ce înseamnă ele pentru tine?
În primul rând, steaua așezată pe fermoare. Am cumpărat argint 925 și l-am dus la unul dintre bijutierii Patriarhiei Române – cel care lucrează cu măiestrie obiecte prețioase precum raclele de argint. Din fericire, este vărul meu și l-am convins să creeze acest simbol: două piramide intersectate, reprezentând viața materială și viața spirituală. Împreună, în echilibru, ele formează vehiculul care ne ajută să transcendem. Feminin și masculin în armonie perfectă. Am adăugat frunze de lotus, pentru că IMROSKA este, până la urmă, un brand pentru femei. Ele ne purifică și ne protejează. E plin de credințe – dar toate susținute de fizica cuantică, nu de basme. Este înțelepciunea străveche moștenită de la bunicii și străbunicii noștri, aliniată acum cu știința. Mulți dintre noi am uitat aceste lucruri, prinși în iluzia aparențelor și în agitația de zi cu zi.
Dacă ar fi să descrii femeia IMROSKA din colecția AWAKEN în trei cuvinte, care ar fi acelea?
Autentică. Iubire. Conștientă.
Ce te inspiră astăzi? Există o imagine, o amintire sau un sentiment care ți-a ghidat procesul creativ?
Sunt multe. Dar dacă ar fi să o împărtășesc pe cea mai veche… este bunicul meu. Era croitorul satului și al împrejurimilor. În diminețile reci, alergam prin curte până la atelierul în care lucra la o mașină de cusut veche. Mirosul de blană de oaie îmi trezește și azi dorul de el. Un om foarte puternic, pasionat de croitorie. Nu aveai voie să-l deranjezi în timp ce lucra. Dar, fiind cea mai mică dintre nepoți, aveam acces în acel loc magic. Mă lua în brațe și mă așeza pe mașina de cusut. Eram atât de mică, încât putea să coasă în continuare cu mine stând acolo.
Ce rol joacă ritualurile sau introspecția în procesul tău creativ?
Mă conectez foarte repede la inconștientul colectiv. Fac introspecție cât mai rapid, ca să pot aduce concluziile în momentul prezent – în mod conștient. E ca o actualizare zilnică.
Ce îți dorești să simtă femeile atunci când pășesc în universul acestei colecții?
Mi-ar plăcea să se simtă acasă. Nu neapărat în sensul de familie, pentru că nu toată lumea are norocul unui cămin liniștit și plin de iubire. Ci să simtă că suntem toți interconectați, că ne dorim binele unii altora, să se simtă văzute, înțelese și prețuite. Timpul și energia noastră sunt cele mai scumpe și mai prețioase resurse pe care le avem.
Unde visezi să ajungă povestea IMROSKA mai departe?
Să continuăm să creăm Raiul pe Pământ. Atelierul nostru este deja un mic paradis. Energie frumoasă, ne iubim și ne protejăm unii pe alții. Ei sunt familia mea aleasă conștient. Și o simțim cu toții, fără excepție. Lucrăm cu iubire, avem cele mai frumoase materiale, mâini de aur, răbdare și implicare profundă. Restul curge de la sine – ceea ce creezi este ceea ce primești. Așa că brandul va crește firesc. Asta se întâmplă când faci un lucru cu responsabilitate, iubire și talent. Succesul devine inevitabil.
Despre Roxana Ostroveanu
Roxana Ostroveanu are peste 15 ani de experiență în design vestimentar. Creațiile sale au urcat constant pe podiumurile marilor evenimente de haute couture din întreaga lume – de la Paris, New York și Monte Carlo până la Barcelona și Milano. În urmă cu un an și-a lansat propriul brand, IMROSKA, transformând o viziune personală într-o poveste de succes internațional.




